,,Noi suntem ca şi cărţile…”

Volumul „Şoptind suspine mute”, o carte deosebită, profundă; poeme de dragoste, tristeţe ce macină dar întăritoare, revoltă interioară pentru ce este nedrept, având puterea totuşi de a iubi, a ierta şi a merge zâmbind mai departe.Legatura cu divinitatea este unică.Puterea cuvântului o întăreşte zi de zi. Deja şi-a creat universal ei dincolo de imaginaţia noastră, purtând ea însăşi povara tuturor în numele iubirii, „şoptind suspine mute”…

Dedicaţia primită în dar, pe un volum de poeme elegant şi delicat, aparţinând prietenei mele Hedir Al-chalabi, „Şoptind Suspine Mute”, apărut la Editura David Press Print, 2012, m-a prins în mrejele poetei, în şoaptele adâncite în iubiri. Trăiri intense, o luptă interioară, un reazăm în credinta, un strigăt către Dumnezeu.Poeme tandre, pline de optimism, revărsând iubire spre cei apropiaţi. Un „cuvânt” pentru noi , mai degrabă o lecţie de viaţă, un optimism uluitor…

MARIANA GURZA

„În locuri umbrite de timp, cuvintele par să-şi piarda sensul şi puterea. Pe cât de clare sunt lucrurile în lumină, pe atât de mult se înceţoşează când ea treptat dispare…dacă aş reuşi să oglindesc omul în vreun fel, probabil ar deveni transparent. Cuvântul, fiind unul dintre căile spre înţelepciune, îl las să eclipseze ochiul către suflet.

„Poetul Abdullatif Celebi consideră că fiecare dintre cărţile sale îi este “o prietenă adevarată şi iubitoare, care alungă toate grijile”. Pentru mine, literele îmbinate într-o anumită ordine sunt magice, transformându-se în cuvinte ce se arcuiesc după sufletul ce le ghidează. Printre ele mă pierd, mă adâncesc. M-aş îngropa în cărţi, ele fiind cele care “relevă multe plăceri acelora care ştiu să le aleagă, dar niciun câştig nu se obţine fără efort”, susţinea Montaigne.

Oriunde mi-a călcat piciorul, am avut şansa de a cunoaşte suflete mari, ce, cu răbdare au ascultat ce aveam de spus.Îmi aplec fruntea în faţa celor care şi-au lăsat amprenta în existenţa mea efemeră. Dragostea infinită însă, le-o dedic celor care m-au susţinut şi au crezut în mine necondiţionat, sacrificial depăşind deseori limita firescului! Strălucirea ochilor lor mi-au fost ca nişte felinare, luminându-mi paginile pe care încercam din întuneric să le umplu.

Conştiinţa mea îşi are propriile valori şi încerc prin disponibilitatea mea sufletească să-i inspire pe cei aproape, să se reinventeze.. N-aş fi omul care sunt, fără ca bunul Dumnezeu să-mi fi dăruit în viaţă, fiinţe cu mult curaj şi răbdare, care, mi-au fost într-un fel sau altul, călăuze. Mi s-a spus odată, metaforic vorbind, că dacă asociem calea până la acea sursă tainică din fiinţa noastră, cu săpatul unei fântâni, atunci putem şti că apa rece, limpede şi minunată la care vor ajunge este însăşi apa vieţii pe care o bem în eternitate. Mi-aş dori să pot avea uimitoarea influienţă subtilă de a face omul să intuiască spontan prezenţa acelei ape din profunzimile sale cu mult înainte de a ajunge la ea.

Chiar dacă pot vedea lumea în diferite peisaje, fie ca e un tablou plin de viaţă sau de moarte, prefer să selectez esenţialul, comoara întregii vieţi: timpul nostru. Cât timp voi scrie, simţiţi-mă aproape pentru că astfel, vă mulţumesc ca sunteţi!”

http://www.marianagurza.ro/blog/2012/03/21/soptind-suspine-mute-poeme

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *