Nelu Pitic, un păpuşar care nu trage arta pe sfoară

De câteva decenii copiii Aradului se amuză, trăiesc intens, se tem, sunt alături de nişte personaje mai aparte, un fel de strămoşi ai desenului animat: păpuşile, mai precis marionetele, care se mânuiesc cu nişte sfori, fire. Generaţii de copii au frecventat împreună cu părinţii şi bunicii lor Teatrul de Marionete Arad, acesta fiind un deschizător de lume artistică pentru micii spectatori. Spectatori care de la această vârstă fragedă pot deprinde şi înţelege arta, frumosul. Ceea ce nici nu-i rău pentru începutul de educaţie care este abia la început, în cazul micuţilor spectatori.

Haideţi să vedem un teatru de marionete …

Ei bine, personajele pe care actorii-mânuitori le prezintă în spectacole, şi care prind viaţă sub mâinile lor vrăjite şi îndemânatice, îşi pornesc viaţa din… dar hai să vedem de unde. Cine crează şi cum?

Curios de ceea ce voi afla, am luat-o spre Teatrul de Marionete Arad, ca să văd ce şi cum… Am ajuns. M-am interesat de la o doamnă (sărut mâna doamnă ne pare rău că nu v-am reţinut numele) m-am interesat, zic, unde este atelierul de creaţie. „Acolo“ îmi zice doamna, arătându-mi o uşă albă. Am intrat pe uşa albă în atelier, acolo unde sunt întâmpinat de artistul Nelu Pitic , pictorul-scenograf şi singurul de la Teatrul de Marionete (acum secţie a Teatrului de Stat „Ioan Slavici Arad). Cu jovialitate şi bucurie mă întâmpină artistul. Ne sărutăm elegant aerul din jurul obrajilor şi apoi ne punem pe nişte scaune. Rotesc privirea prin atelier: desene în creion pe carton, afişe mai vechi şi mai noi, fragmente din corpurile unor personaje păpuşeşti, un amalgam de obiecte şi scule, străine nouă, străinilor de teatru.
Nelu Pitic este un om deschis, mereu cu zâmbetul pe faţă, trăieşte intens şi bucuros clipa, deşi o uşoară răceală îl face să-şi dreagă mereu vocea. Îmi povesteşte cu pasiune cum iau naştere marionetele: întâi parcurge scenariul poveştii ce va fi reprezentată în spectacol. Apoi face schiţe şi desene pe hârtie, se sfătuieşte cu regizorul, cu cei care fac costumele păpuşilor. Când e cazul se consultă şi cu actorii-mânuitori. După ce au căzut de acord (uneori după lungi dispute creatoare) Nelu Pitic trece la materializarea păpuşilor-marionete. Materialele din care se confecţionează sunt de regulă din lemn, dar se pot confecţiona şi din plastic, sticlă, cârpe ş.a. Când sunt gata, le preiau actorii-mânuitori care le dau viaţă pe scenă (cad brusc în tristeţe căci îmi amintesc de prietenul meu Romulus Căpraru, plecat în ceruri să-i amuze pe copiii îngerilor cu talentul său de actor şi de mânuitor).

Artistul Nelu Pitic îmi spune că de-a lungul carierei sale burduşite cu succese de anvergură nu i-a venit niciodată ideea să părăsească instituţia teatrală, cu toate greutăţile inerente. Îmi spune: „Teatrul nostru este singurul teatru de marionete din ţară. Adică un teatru care foloseşte firele pentru a da viaţă marionetelor. Mai există la Bucureşti, la Ţăndărică, dar acolo este doar o secţie de marionete.“

De la Arad la Avignon, apoi până la… 3D

Cu păpuşile create de el, Nelu Pitic a plecat cu spectacole în toată ţara, ba chiar şi în străinătate, colaborând cu teatre similare din Italia, Franţa, Cehia. Dar, cel mai mare succes l-a avut, împreună cu echipa, de bunăseamă, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Avignon, în Franţa unde păpuşile create de el au cucerit inimile atât micilor cât şi marilor spectatori. În acest fel, Teatrul de Marionete Arad a făcut să se vorbească la modul superlativ despre România.

Nelu Pitic este creatorul păpuşilor din povestea „Tovarăşul de drum“, după Hans Cristian Andersen. Este vorba despre o premieră mondială căci este primul spectacol cu păpuşi realizat ca tehnică, o combinaţie între marionete clasice şi proiecţii tridimensionale, care au înlocuit decorurile.

După cum am putut constata şi după cum probabil v-aţi convins şi dumneavoastră, Nelu Pitic lucrează la un teatru unde păpuşile se trag pe sfoară. Dar, niciodată Nelu Pitic nu a tras pe sfoară meseria sa de pictor-scenograf, nu a tras pe sfoară arta. Iată un om a cărui meserie bucură frumos oamenii. Chiar dacă acei oameni au vârsta claselor primare şi a grădiniţei.

Pe drumul de întoarcere m-am gândit: „Nu credeam că drumul de la atelier la scenă se face atât de complex, atât de migălos. O să-i privesc cu alţi ochi pe cei din spatele scenei cu păpuşi“.

 

PETRE DON

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *