Discriminare… STOP!

 

 

 

 

 

 

 

 

În ce direcţie se îndreaptă societatea şi civilizaţia noastră? Cum sperăm ca societatea să ne asigure cât mai bine îndeplinirea idealurilor noastre şi să sprijine cât mai bine modul în care trăim?

Individul doreşte să-i fie bine. Toţi au un acest scop, însă, chiar dacă este un ţel comun, problema e că acest „bine”, este înţeles în diverse moduri şi poate fi atins prin direcţii diferite. Cum ar trebui să colaboreze societatea şi sistemele de comunicare în masă pentru a găsi o cale de mijloc? S-ar putea porni de la nevoia dintre cele două părţi. Societatea reprezintă individul, existând o conexiune între cele două, însă interesant este modul în care se distribuie viziunea asupra direcţiilor de urmat, mass-media fiind cea care reflectă acţiunile şi cerinţele membrilor comunităţii.

O problemă majoră cu care societatea se confruntă este discriminarea, care reprezintă discernământul calităţii şi recunoaşterea diferenţelor existente între lucruri. Discriminarea este imposibil de eliminat în totalitate, pentru că nu trăim într-o societate ideală. Nu toţi oamenii se adaptează într-o manieră perfectă la circumstanţe şi la persoanele din jur, pentru că se ţine cont de anumite criterii injuste. Pentru unii, acest lucru ar însemna să renunţe la propria identitate. Însă nu trebuie confundat cu  prejudecata care înseamnă atitudinea negativă faţă de fiecare individ, membru al unui grup, fiind motivată doar de apartenenţa acestuia la grup. Diferenţierea dintre oameni este cea mai răspândită formă de discriminare, datorită prejudiciilor aduse din cauza unor serii de tratamente caracteristice către anumite grupuri de persoane. Discriminarea pe motive de rasă sau religie este ilegală în majoritatea democraţiilor occidentale, în vreme ce discriminarea în funcţie de merite este de cele mai multe ori tolerată de sistemele legislative, fiind redată ca o formă de diferenţiere între performanţele mai multor persoane.

Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965) defineşte discriminarea ca: „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică, care are drept scop sau efect distrugerea sau compromiterea recunoaşterii, folosirii sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în domeniul politic, economic, cultural şi social, sau în orice domeniu al vieţii publice”.

Comportamentul nostru determinat de stereotipuri şi prejudecăţi, este deseori cauza unei comunicări dificile şi a conflictelor care stau la baza diferenţelor interetnice. Însă totul provine din perioada în care încă ne formam, eram influenţaţi, personalitatea nefiind bine definită. Bazele educaţiei se observă în timp. Cei care îşi mai găsesc putere, se autoeducă, insuflând şi altora să procedeze asemenea lor. A construi stereotipuri este o funcţie naturală a minţii umane, care dorind să atenueze anxietatea faţă de necunoscut, simplifică realitatea complexă şi ajută corpul şi mintea noastră să dezvolte răspunsuri automate la stimuli similari. Dar, a construi stereotipuri şi a le utiliza este periculos, deoarece simplifică realitatea umană complexă, negând unicitatea fiecăruia dintre noi. Atunci când construim stereotipuri, adeseori completăm datele care ne lipsesc cu ajutorul cunoştinţelor şi informaţiilor luate din baza noastră de date. În aceste condiţii, diferenţa culturală dintre oameni poate determina formarea unor stereotipuri care nu corespund realităţii înconjurătoare.

Există o multitudine de domenii în cadrul cărora discriminarea s-a manifestat în mod debordant de-a lungul timpului, însă aria în care se întâlneşte cu precădere este cea referitoare la diferenţele legate de rasă. Discriminarea rasială se bazează atât pe prejudecăţi şi stereotipuri referitoare la anumite grupuri, cât şi pe convingerea că rasa este un factor important ce determină trăsăturile şi posibilităţile umane individuale. Cunoscut în mod curent drept rasism, această convingere are drept premiză ideea că diferenţele provenind din moştenirea genetică sau culturală ar produce în mod necesar rase superioare sau inferioare altora.

Un fenomen similar rasismului este xenofobia. Xenofobia este teama de străini sau de necunoscuţi şi este adesea manifestată prin respingere, ostilitate sau violenţă împotriva unui anume grup. Acest tip de discriminare, corelat cu rasismul, decurge dintr-o percepţie a superiorităţii etnice sau culturale ca rezultat al unei viziuni etnocentriste, acesta manifestându-se atunci când cineva priveşte lumea exclusiv din perspectiva propriei culturi şi consideră că tot ceea ce se află în afara culturii de apartenenţă este necesar inferior. Astfel, oamenii care au o viziune etnocentrică judecă celelalte culturi cu standarde proprii şi nu pot trece peste diferenţele culturale, aşa cum nici nu pot înţelege alte concepţii despre lume şi viaţă.

Pentru ca dreptatea şi binele să răzbată, s-a creat statul. Legislaţia naţională deţine un rol hotărâtor în proliferarea combaterii discriminării de orice tip. Toţi oamenii dispun de o măsură egală de drepturi naturale (de ex. dreptul la viaţă şi la integritate corporală sau la libertate personală), indiferent de sex sau vârstă, de poziţia socială, de timpul, de locul şi de ordinea statală în care trăieşte.

Drepturile naturale sunt drepturi suprastatale şi de aceea nemodificabile, „eterne”. Ele se deosebesc de prevederile statale şi de normele legale care se pot schimba de-a lungul istoriei, adică de dreptul pozitiv, emiţând pretenţia că au o calitate juridică mai sporită faţă de acesta din urmă.

Presa, radioul, televiziunea şi mai nou Internetul sunt canale prin care se influenţează, orientează şi dirijează opinia publică, interesele, motivaţiile oamenilor, conştiinţele lor, independent de graniţele propriilor voinţe şi simţuri, iar oamenii sunt tot mai dependenţi de această reţea globală, pentru a fi la curent cu ceea ce se întâmplă în lume. De aceea, majoritatea oamenilor se bazează pe credibilitatea mijloacelor de comunicare în masă.

Avantajele pe care le oferă mass-media înseamnă, din păcate, atâtea puncte slabe, iar dependenţa tot mai mare a omului de ceea ce îi oferă mijloacele de informare în masă reprezintă o ocazie propice şi pentru dezinformarea acestuia. Iar, prin aceasta, este posibil să fie schimbate atitudinile, convingerile, trăirile şi comportamentul oamenilor fără a apela la mijloace violente. Noţiunea de dezinformare poate fi echivalată cu minciuna sau cu orice informaţie falsă, dacă analizăm termenul în sens larg, sau poate fi delimitată mai strict. În măsura în care ideea de influenţare a opiniei publice îi este inerentă, dezinformarea se apropie de alte trei tehnici de manipulare a informaţiei: intoxicarea, propaganda şi publicitatea, dar păstrează faţă de acestea diferenţe, având un domeniu specific. Fiind vorba de comunicarea în masă, conceptul de imagine deţine un rol important în transmiterea mesajului, astfel că toate eforturile unui creator de imagine se concentrează asupra efectelor pe care aceasta trebuie să le producă în procesul de comunicare. Evident, este vorba despre „urmările voite” în receptarea mesajului, despre efectul comunicării. Unele efecte sunt legate în special de capacităţile fizice ale unui consumator de media. În alte situaţii este vorba de timpul în care un anumit efect persistă. Într-o variantă mai larg acceptată, „efectul comunicării cuprinde ansamblul de procese şi de consecinţe pe care le presupune receptarea mesajelor, procese şi consecinţe care nu pot fi atribuite decât actului de comunicare”. O altă definiţie, propusă de cercetătorul Maletzke: „efectul mass-media reprezintă toate modificările la nivel individual sau social pe care le produc mass-media prin tipul lor de mesaje.”

Numărul persoanelor care iau cunoştinţă de un eveniment este mai mare decât numărul persoanelor care au urmărit o emisiune sau au citit un articol. De ce? Pentru că în contactele personale, informaţia este dată mai departe prin relatări ulterioare. Spre exemplu: într-un birou, cei care au urmărit ştirile de la ora 17 au difuzat imediat informaţia. În acest caz avem de-a face cu o prelungire a comunicării mediatice în diverse variante ale comunicării interpersonale. Fenomenul a fost denumit „two step flow of communication” (comunicarea în două trepte).

Convingerea că indivizilor, în calitatea lor de oameni, li se cuvin anumite drepturi, apare încă din timpurile străvechi şi parcurge întreaga istorie a gândirii sociale.

Magna Charta (scrisă în 1215) reprezintă primul document conţinând principii de limitare (cu precădere în termeni financiari) a puterii absolute.

Constituţia României prevede în art. 16 faptul că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi fără discriminări”. Principiul nediscriminării s-a impus treptat ca element esenţial în eforturile pentru asigurarea respectării şi promovării drepturilor omului.

Declaraţia universală a drepturilor omului 
din 1948 este un reper fundamental, completat prin Protocolul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi Protocolul Internaţional pentru drepturile sociale, economice şi culturale.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării(CNCD) îşi desfăşoară activitatea conform actelor normative privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare; privind organizarea şi funcţionarea Consliliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Discriminarea poate submina atingerea unui înalt nivel în materia angajării şi protecţiei sociale, creşterea standardului de trai şi a calităţii vieţii, coeziunea şi solidaritatea economică şi socială.

Trăim într-un spaţiu în care mass-media suferă schimbări rapide. În urmă cu numai câţiva ani, majoritatea oamenilor nu auziseră de multimedia şi internet. Acum nici măcar nu poţi să deschizi ziarul fără să întâlneşti o referire la unul dintre cele două domenii sau chiar la amândouă.

Schimbările care au loc în domeniul mass-media sunt numeroase şi în unele cazuri şi spectaculoase. Tirajele şi lectura ziarelor au scăzut de ceva vreme. Televiziunile s-au schimbat de la structura cu cele cinci canale la sistemul cablat cu zeci sau chiar sute de canale. Unele reviste sunt publicate pe World Wide Web sau direct pe CD-ROM-uri. Domeniul publicităţii vrea să joace un rol important în noul câmp al comunicării. Unii oameni petrec ore discutând cu alţii pe „chat”. Pare că ne îndreptăm rapid către un nou spaţiu al comunicării dominat de consumatori activi şi multimedia. Bineînţeles, rămâne de văzut către ce conduc toate aceste schimbări. Vor fi oamenii dispuşi să renunţe la ziarul pe care îl citesc, la cafeaua de dimineaţă, sau la revistele pe care le răsfoiesc pe canapeaua din sufragerie la sfârşitul zilei? O posibilitate este ca noile media să se dezvolte alături de cele „vechi”, care ar putea astfel să nu dispară. Însă comoditatea omului îşi va spune cuvântul la un moment dat, când omul va avea de ales între a citi sau a asculta informaţiile.

Oricare ar fi forma pe care o ia comunicarea de masă, ea va continua să aibă un rol major în viaţa noastră. Mass-media oferă ochii şi urechile societăţii. Ele pun la dispoziţie mijloacele prin care societatea ia decizii şi prezintă vocea colectivă prin care societatea ajunge să se cunoască. Mass-media reprezintă o importantă sursă pentru transmiterea valorilor societăţii. Una din schimbările determinate de noile tehnologii o reprezintă însăşi punerea sub semnul întrebării a definiţiei comunicării de masă.

În trecut, în domeniul comunicării de masă, o mare parte a teoriei s-a transmis pe cale orală. Oamenii se bazau pe folclor, pe înţelepciunea tradiţională şi pe „bunul simţ” când se foloseau de ceea ce noi numim acum, comunicarea de masă. În dezvoltarea unei teorii, deseori încercam să explicăm ceva ce este dificil de înţeles.

Obiectivele teoriei comunicării de masă sunt următoarele:
– explică efectele comunicării de masă; aceste efecte pot fi dorite, ca de exemplu, informarea publicului în timpul alegerilor, sau nedorite, cum ar fi creşterea violenţei în societate;
– explică utilizările pe care oamenii le dau comunicării de masă. În multe cazuri este mai folositor să înţelegem utilizările pe care oamenii le dau comunicării de masă, decât să analizăm efectele acesteia.

Această abordare recunoaşte rolul mai activ al audienţei. Pentru a pune un accent mai mare pe activitatea audienţei şi utilizării comunicării de masă au fost combinaţi câţiva factori. Unul dintre aceştia este reprezentat de domeniul psihologiei cognitive şi al prelucrării informaţiei. Un altul este reprezentat de schimbările care au loc în tehnologia comunicării, care se îndreaptă către o mai slabă centralizare, o posibilitate de alegere mai variată.

Pe de o parte, mass-media întăreşte atitudini negative şi promovează acţiuni discriminative prin stereotipurile puternice pe care le lansează prin piaţa audio-vizualului şi nu numai. Atât imaginile, cât şi limbajul verbal folosit contribuie enorm la însuşirea unor comportamente determinate. Pe de altă parte, tot mass-media este cea care aduce în lumina reflectoarelor cazuri care, dacă  rămâneau în anonimat, ar fi fost sortite eşecului. Campaniile umanitare sau publicitatea, au avut un rol deosebit în sensibilizarea opiniei publice faţă de unele cazuri acum celebre. Există nenumărate exemple când mass-media au intervenit salvator.

Datorită ambivalenţei sale, acest instrument social atât de puternic poate să întreprindă sau să determine întreprinderea unor acţiuni de reducere a discriminării prin construirea şi implementare unui sistem naţional de monitorizare a stării şi potenţialului de discriminare la nivelul societăţii, prin elaborarea de acte normative şi nu în ultimul rând prin cercetarea socială (fundamentarea reglementărilor antidiscriminare prin cercetări asupra practicilor, situaţiilor şi cauzelor de discriminare, studii de caz, cercetarea comparativă a situaţiilor sociale de discriminare, stereotipuri şi prejudecăţi, ideologii şi interese în determinarea comportamentelor de discriminare, condiţii în care stereotipurile şi prejudecăţile devin active în generarea comportamentelor discriminative).

În ultimul secol, tehnologia a devenit un element cheie al societăţii unane, evoluţia sa fiind una din principalele preocupări ale oamenilor în general. Pe lângă efectele pozitive ale acestei dezvoltări, se observă şi o evoluţie puternică a materialismului tehnologic în detrimentul dezvoltării spirituale. Din ce în ce mai des, unele aspecte ale acestei culturi industriale ne fac să simţim că una dintre trăsăturile cheie cu care a fost înzestrat omul de la Dumnezeu este lezată: liberul arbitru. În fiecare zi, milioane de oameni caută în ziare şi în alte surse mass-media informaţii şi divertisment. Însă, acestea au fost adesea controlate de diverşi magnaţi – care au fost acuzaţi de manipularea surselor de informare – şi opinia publică – pentru propriile scopuri.

Deşi fenomene ca rasismul, violenţa, nu au în principal cauze psihiatrice, ele fiind fenomene care se nasc într-un anumit climat social, totuşi punctul de vedere psihologic social nu poate fi exclus din cadrul explicaţiilor acestor fenomene.

Noţiunea de discriminare negativă se referă la o sumedenie de comportamente şi atitudini prin care le sunt refuzate unor grupuri sau indivizi drepturile şi şansele pe care le-ar avea în societatea în care alţii sunt propulsaţi. O acţiune pozitivă se referă la drepturi suplimentare comunităţilor, grupurilor sau indivizilor, dezavantajate de practici discriminatorii anterioare.

Există unele triburi în care conceptul de existenţă a omului nu poate fi egală din cauza rasei. Aceştia se cred fiinţe superioare biologic („autentici”), având ca ideal, păstrarea „purităţii”.Această gândire încorporează o imagine decadentă sau evidenţiază meritele selecţiei naturale.

O boală grea a omenirii, care ar trebui ştearsă de pe faţa Pământului, este intoleranţa. Ca locuitori ai Pământului, trebuie să existe o luptă pentru o societate a înţelegerii, intoleranţa nefăcând altceva decât să sfarme eul. Zilnic lumea se loveşte de acest exerciţiu al înţelegerii, al toleranţei. Pentru a deveni mai înţelepţi, pentru a câştiga prietenia, înţelegerea şi fericirea este nevoie de toleranţă. Trebuie respinse conceptele de discriminare rasială, de antisemitism şi xenofobie. Cu înţelepciune se va înălţa un imperiu, o societate.

Reacţiile omului în contextul epocii noastre arată faţa întunecată a societăţii şi doar psihologul mai reuşeşte să privească lucrurile dintr-un unghi din care să explice provenienţa acestor atitudini. La nivel de individ, fenomenele acestea s-ar caracteriza prin „scăderea nivelului activităţii psihice superioare, scăderea simţului criticii şi logicii formale, cu eliberarea instanţelor instinctivo-afective, scăderea conştiintei morale, strâmtarea câmpului conştiinţei şi eliberarea unor niveluri inferioare enumerate astfel de către autorii suscitaţi: răspuns mimetic, răspuns la oroarea sacră privind tabuul, răspuns în scurt-circuit, răspuns oneiroid-aglutinant, răspunsuri de autovalorizare şi autosupraapreciere”. Aceste comportamente se pot dezvolta în colectivitate, eliberând agresivitatea, ideologia către ceva specific, rasismul şi altele. Orice ţine de intoleranţă sau rasism aminteşte de o epocă veche de trib, când orice nesupunere sau orice provenit din exterior era văzut cu ochi malefici. Această maladie a lovit grupurile atât în acea perioadă, cât şi în zilele noastre. Egalitatea biologică este însă imposibilă, deoarece există deosebiri specifice între rase, naţiuni indivizi, existând defecte şi calităţi care se compensează. Specialiştii spun că nu orice relaţie dintre rase înseamnă atitudine negativă şi nu orice relaţie alterată dintre rase are neapărat o coloratură psihopatologică. Deseori s-a observat că unii indivizi trăiesc adevărate stări paranoice, având idei nefondate la critică sau contraargument. Xenofobia se bazează pe neînţelegerea psihologiei altora. Din păcate şi cei care sunt victime ale rasismului sau al unui tratament negativ (persecutat) pot ajunge la atitudini psihologice rasiste, de orgoliu şi distanţare.

Atacurile cu caracter rasist împotriva străinilor sunt rare, deşi există suficientă propagandă anti-imigraţie pe scena politică. Unii nu pierd nicio ocazie de a-i asmuţi pe cetăţeni împotriva „pericolului” reprezentat de străini. Un exemplu este arestarea lângă Roma a unor tineri italieni din rândurile unei bande. Motivaţia tinerilor arestaţi sub acuzaţia de rasism, are de-a face mai mult cu psiho-patologia dezabuzaţilor. Tinerii italieni proveniţi din familii bune, băteau şi jefuiau români din plictiseală. Ce i-a împins pe aceştia să procedeze astfel? Impactul negativ al mass-media asupra cetăţenilor italieni faţă de poporul român. Toată presa, în toate formele ei, a acuzat statul italian că nu face nimic în privinţa cetăţenilor de origine română. Ca urmare, tinerii practic au aplicat diverse „corecţii”, informaţi fiind că statul lor nu e capabil să procedeze decât pe căi legale. În astfel de situaţii pe cine acuzăm? Tinerii care s-au lăsat manipulaţi şi nu aveau personalitatea necesară de a judeca logic, presa care era sătulă de infractorii violenţi, statul care era obligat să urmeze nişte proceduri legale ce necesitau timp şi răbdare, sau cetăţenii români care locuiau în Italia? Sau poate că toţi au o parte de vină?

Un alt exemplu al mass-media influente este chiar prima confruntare globală din Primul Război Mondial când populaţii întregi au jucat roluri active şi coordonate în efortul împotriva duşmanilor. Oamenii trebuiau convinşi să facă sacrificii, părăsindu-şi familiile pentru armată, renunţând la plăcerile materiale, dar totodată trebuia menţinut moralul.

„Pe măsură ce fiecare ţară se angaja în război, a apărut o nevoie drastică şi urgentă de a crea legături mai puternice între individ şi societate. A devenit esenţială mobilizarea sentimentelor şi a loialităţii, inducerea în cetăţeni a urii şi a fricii de duşmani, menţinerea moralului lor în faţa privaţiunilor şi captarea energiilor lor în vederea unei contribuţii eficiente pentru naţiune”. Cea mai bună metodă pentru realizarea acestor scopuri urgente era propaganda, dealtfel şi instrumentul cel mai puternic. „Cetăţenii trebuiau să-şi urască duşmanul, să-şi iubească patria şi să-şi maximalizeze angajamentul în efortul de război.”

„Tema atrocităţii a fost un factor important în propaganda engleză. Cele mai multe expozeuri pe această temă erau înghiţite cu nesaţ de către publicul naiv. Poate că ar fi fost mai puţin înclinaţi să accepte poveştile despre teroarea germană dacă ar fi fost de faţă la naşterea celei mai lugubre poveşti despre atrocitate, la sediul Departamentului Britanic de Informaţii, în primăvara anului 1917.

Generalul de brigadă J.V.Charteris… compara două tablouri capturate de la germani. Primul era o reproducere vie a unei scene îngrozitoare, care arăta cadavrele soldaţilor germani ce erau transportate pentru a fi înmormântate în spatele liniilor. Al doilea tablou înfăţisa cai morţi trimişi la o fabrică, unde datorită ingeniozităţii germane, se extrăgeau săpun şi ulei din leşuri.
Generalul Chateris a avut inspiraţia de a schimba titlurile celor două tablouri… generalul a folosit foarfecele cu dexteritate şi a pus titlu. „Cadavre germane în drum spre fabrica de săpun” sub imaginea cadavrelor soldaţilor germani. În douăzeci şi patru de ore, tabloul era în valiza diplomatică ce urma să fie expediată la Shanghai.

Generalul Charteris a trimis tabloul în China pentru a revolta opinia publică împotriva germanilor. Respectul chinezilor pentru morţi ajunge până la veneraţie. Profanarea morţilor atribuită germanilor a fost unul din factorii ce au determinat China să declare război împotriva Puterilor Centrale.” Acest exemplu ilustrează efectul clasic al teoriei comunicării de masă pe care se bazează propaganda.

Trebuie să existe convingerea că toleranţa este necesară, mai ales în această societate, când toţi sunt înrăiţi, invidioşi, provocând rău altora. Dar, a sprijini cu adevărat toleranţa înseamnă a accepta toate felurile de convingeri? Când indivizii se arată toleranţi, adeseori sunt împotriva altora ce le impun convingerile lor, încercând să dea o lecţie celuilalt. Rareori întâlnim o persoană tolerantă, care să se abţină şi să nu-i dea intolerantului o lecţie de toleranţă sau cel puţin să nu mormăie ceva trecătorilor după ce contravenientul a plecat. Acest lucru este o slăbiciune, excluzând astfel posibilitatea de a găsi o conexiune, legătura, cu cineva care pledează pentru un lucru împotriva căruia suntem. O lume în care majoritatea sunt capabili să găsească căi de a conlucra pentru realizarea viselor lor va avea un efect mult mai bun decât acea lume unde unii oameni sunt împotriva convingerilor.

Unul dintre rolurile mass-media e să educe şi să informeze fiecare individ, aducându-l tot mai mult spre acea zisă înţelepciune, deschidere. Dar posibilitatea de a da greş, există oricând şi oriunde. Însă, pentru evitarea greşelilor din partea presei către public, există instituţii care creează regulamente, impun cenzuri şi restricţii, astfel informaţiile transmise publicului să aibe o decenţă.

Un mijloc de informare major, intrat în cotidian cu forţă, este reţeaua de internet. Aceste mijloace electronice de informare sunt într-o continuă dezvoltare, provocând printe mulţi chiar dependenţă. Aceasta a devenit o metodă de transmitere rapidă de informaţie către individ. Avantajul este că omul obţine informaţia pe care şi-o doreşte şi când o doreşte, însă uneori acest lucru poate duce la pierderea unor altor informaţii utile.

„În prezent, se analizează atitudini şi forme specifice de comportament, în încercarea de a demonstra că
acestea sunt rezultatul influenţei interpersonale, şi nu al mass-media.” Dar se ştie că mass-media e a doua putere în stat şi că impactul asupra omului apare, mai devreme sau mai târziu. Orice propagandă, fie negativă sau pozitivă, a avut impact de-a lungul anilor, iar oamenii au reacţionat în consecinţă. Nu degeaba toţi se folosesc de aceste mijloace de comunicare. Multe persoane au certitudinea şi dovada că ,,glasul” lor va fi auzit şi ascultat.

Oricum a fost sau va fi, mass-media are impact pozitiv sau negativ asupra individului. Cu cât o persoană este mai cultivată, are mai multe informaţii, cu atât impactul mass-media asupra acesteia este mai mic, însă influenţa există, deoarece transmiterea e făcută în modul în care omul nu poate rămâne indiferent.

Mijloacele de comunicare sunt considerate o forţă, un vulcan, o unificare cu individul. Unii încearcă să profite de aceste calităţi folosind şi controlând instrumentele pentru propriile promovări.

Şi mass-media are slăbiciuni, însă în absenţa media, lumea practic s-ar simţi pierdută, inexistentă, invalidă… Indivizii şi mass-media formează un întreg, iar o dispariţie inexplicabilă a unui termen reprezintă distrugerea celuilalt. Ei nu ar mai putea să înţeleagă lumea în care trăiesc, să acţioneze, să vadă prin ochii celuilalt, să îşi săvârşească acţiunile începute. Ar dispărea organizaţii întregi în care conflictele nu ar putea fi menţinute. Nu ar exista o anumită stabilitate deoarece orice schimbare nu va putea fi tratată la nivel mondial, astfel ar fi provocat un haos, adaptabilitatea la schimbare fiind aproape nulă. Cum ar putea o societate dependentă de comunicarea în masă să trăiască fără ea? Cu tot ce e bun şi rău, balanţa se înclină în favoarea mass-media şi aşa cum ea are nevoie de societate pentru supravieţuire, şi societatea are nevoie de ea ca de aer. Face parte din viaţa cotidiană, fie că se doreşte sau nu, aşa că înţeleptul va şti să accepte şi să profite de învăţămintele ei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *